| Domenii - Fonduri europene | |||
| Beneficiarii fondurilor europene acordate pentru investiții în exploatațiile forestiere prin Programul Național de Dezvoltare Rurală de către Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), trebuie să obțină autorizația de mediu pentru proiectele contractate. Potrivit unui comunicat al APDRP, în urma publicării Ordinului Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile nr.1298/2011 pentru modificarea procedurii de emitere a autorizației de mediu, proiectele care prevăd desfășurarea de activități de exploatare forestieră vor avea nevoie de autorizație.
Înainte de intrarea în vigoare a acestui Ordin, toți titularii care s-au prezentat la Agențiile de Protecție a Mediului au primit un document prin care erau informați că autorizația de mediu nu este necesară. În acest moment, pentru aceeași activitate, cei care se prezintă după apariția Ordinului nr. 1298/ 2011 primesc un document în care se precizează necesitatea emiterii unei autorizații de mediu. În urma discuțiilor purtate între APDRP și Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a fost stabilit faptul că ambele documente sunt valabile. Însă, în conformitate cu Instrucțiunile de plată, precum și cu Procedura de autorizare plăți aprobată, beneficiarul de fonduri europene nerambursabile trebuie să depună la ultima cerere de plată, pe lângă alte documente, și pe cele eliberate de autoritățile de mediu. Ultima tranșă de plată va fi efectuată de către APDRP numai după obținerea de către beneficiar a autorizației de mediu și depunerea acesteia la dosarul cererii de plată.
|
|||
| Ultima actualizare în Duminică, 27 Noiembrie 2011 20:30 |
Cele mai noi articole
- Comisia Europeana a aprobat reluarea exportului de carne de porc si produse din carne de porc din Romania in 2012
- CE a aprobat o cofinantare pentru programele depuse de catre ANSVSA de 6.380.000 de euro
- Ministerul Agriculturii va incerca sa majoreze cu 10-12% subventiile pe cap de animal
- ANSVSA a obtinut prelungirea, pana la 31 decembrie 2013, a perioadei de tranzitie pentru alinierea la cerintele comunitare a laptelui crud de vaca produs in Romania
Domenii
Sondaj
Arhiva
| APDRP:Proiectele care prevăd investiții în exploatațiile forestiere au nevoie de autorizație de mediu |
Scris de Lidia Truica
Vineri, 19 August 2011 11:39





